Select your Top Menu from wp menus

Beneficiar al companiei ce organizează Loteria Moldovei, dat în urmărire internațională (Mold-street)

Afaceristul bulgar Vassil Bojkov (Bozhkov), proprietar al Loteriei Naționale din Bulgaria și indirect beneficiar al companiei ce organizează Loteria Moldovei, a fost dat în urmărire internațională, scrie Mold-street.com.

Potrivit sursei citate, afaceristului i-au fost înaintate 7 capete de acuzare, inclusiv că a condus un grup infracțional organizat, de estorcare de bani, tentativă de mituire a unui oficial și instigare la infracțiune, a anunțat Ivan Geshev, Procurorul general al Bulgariei.

El a refuzat să precizeze perioada în care omul de afaceri a primit acuzațiile, dar a adăugat că, potrivit anchetatorilor, Bojkov datorează statului peste 559 milioane leve bulgare (5,55 miliarde lei sau 286 milioane de euro), pentru toate jocurile de loterie organizate de companiile sale.

Menționăm că, în mai 2018, Agenția Proprietății Publice a semnat un contract de parteneriat public-privat în domeniul „loteriilor și pariurilor la competițiile / evenimentele sportive, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice” cu NGM SPC Limited din Dubai (din numele Asocierii operatorilor economici New Games AD, National Lottery AD și NGM SPC Limited) – în calitate de partener privat și NGM Company SRL – în calitate de partener.

Companiile fac parte din National Lottery AD, cel mai mare operator licențiat pe jocuri de noroc în Bulgaria, care era controlat de afaceristul bulgar.

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/beneficiar-al-companiei-ce-organizeaza-loteria-moldovei-dat-in-urmarire-internationala-mold-street/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19