Select your Top Menu from wp menus

Bellingcat: recenta otrăvire a liderului de opoziție rus Aleksei Navalnîi a fost opera FSB din Rusia

O nouă anchetă comună la care au luat parte site-ul de investigații Bellingcat și alte instituții media a găsit probe că recenta otrăvire a liderului de opoziție rus Aleksei Navalnîi a fost opera Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB).

Citînd un număr voluminos de dovezi cuprinse în date telecom și de călătorie, ancheta, la care a luat parte Insider (un site de investigații rusesc) – și s-a desfășurat cu ajutorul lui Der Spiegel și CNN – a arătat că otrăvirea lui Navalnîi în august la Tomsk, în Siberia, pare să fi fost pregătită cel puțin de la începutul lui 2017.

„Începînd din 2017 devreme, pînă în august 2020, ofițeri FSB de la o unitate secretă specializată în utilizarea de substanțe otrăvitoare l-au urmărit pe Navalnîi în călătoriile lui în Rusia, au zburat împreună cu el spre mai mult de 30 de destinații, și par să fi făcut cel puțin două tentative de a-l otrăvi, înainte de operațiunea de la Tomsk”, se spune într-o declarație dată publicității de către Bellincat în 14 decembrie.

Navalnîi se află în convalescență în Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok în Siberia, la sfîrșitul lunii august. Opozantul rus a insistat că președintele rus Vladimir Putin a ordonat otrăvirea sa.

Bellingcat, un grup de investigații open source cu sediul în Marea Britanie, spune că ancheta a identificat treo agenți FSB din unitatea secretă care au călătorit cu Navalnîi la Novosibirsk și apoi l-au urmărit la Tomsk.

Raportul Bellincat susține că cei trei se numesc Aleksei Alexandrov, Ivan Osipov, amândoi doctori, și Vladimir Paniaev. Raportul nu spune dacă s-a încercat să se ia legătura cu cei acuzați că ar fi implicați în complot.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/bellingcat-recenta-otravire-a-liderului-de-opozitie-rus-aleksei-navalnii-a-fost-opera-fsb-din-rusia/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19