Ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukasenko, preşedintele Belarusului, a emis un decret prezidenţial prin care interzice angajaţilor la stat, în domeniul prelucrării lemnului, să-şi dea demisia.
Potrivit Moscow Times, Lukasenko a anunţat că „până la încheierea modernizării întreprinderilor este interzisă orice demisie de la locurile de muncă”.
„Angajatul nu poate pleca fără acordul şefului”, a precizat preşedintele Aleksandr Lukasenko.
Deşi decretul emis de Lukasenko este valabil doar pentru industria ce prelucrează lemnul şi are drept scop împiedicarea muncitorilor să lucreze în Rusia, analiştii se tem că interdicţia ar putea să se extindă şi la ale ramuri ale industriei.
Interdicţia este valabilă din 1 decembrie 2012 şi afectează peste 13.000 de angajaţi ai celor nouă întreprinderi de stat în domeniu.
Preşedintele a dat asigurări că salariile muncitorilor supuşi acestei măsuri restrictive vor fi mărite de la 150 de dolari la 400 sau 500 de dolari, urmând să ajungă la 1.000 de dolari până în 2015, dar, cum era de aşteptat, oamenii nu-l cred.
sursa: antena3.ro
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…