Categories: EconomicSocialȘtiri

BEI oferă 100 milioane euro pentru continuarea Proiectului „Moldova Drumuri III”

Până la finele anului curent, Republica Moldova va semna un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 100 milioane euro pentru suplinirea și realizarea în continuare a Proiectului „Moldova Drumuri III”. Guvernul a aprobat în acest sens o hotărâre ce prevede implementarea deplină a Proiectului „Moldova Drumuri III”, relatează MOLDPRES cu referire la  Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Investiția este destinată finanțării lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, prestării serviciilor de consultanță și de supervizare tehnică a lucrărilor.

Astfel, în cadrul proiectului vor fi reabilitate și construite următoarele obiective incluse suplimentar, și anume:

R34 Hînceşti – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul;

M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului lipsă, sectorul de ocolire al or. Cimișlia.

Implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea stării și calității rețelei de drumuri, va reduce costurile transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova și va conduce la atingerea obiectivului general al Strategiei transport și logistică pe anii 2013-2022.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago