Select your Top Menu from wp menus

Băsescu: Sper ca Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere la UE în noiembrie 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că speră ca Republica Moldova să finalizeze negocierile privind Acordul de Asociere la UE în vara acestui an şi să poată semna documentul la Summitul Parteneriatul Estic care va avea loc la Vilnius, în noiembrie, scrie MEDIAFAX.

„Îmi exprim speranţa că Republica Moldova va reuşi să finalizeze negocierile privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană în vara acestui an, astfel încât semnarea documentului să aibă loc cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius”, a afirmat Băsescu, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice de la Bucureşti.

El a arătat că Republica Moldova a dovedit că are cele mai notabile performanţe în cadrul Parteneriatului Estic, „ceea ce ne încurajează să credem ferm în viitorul său european”.

„Parcursul important pe care l-a realizat în ultimii ani în ceea ce priveşte ancorarea sa în procesele Uniunii Europene trebuie valorificat prin menţinerea ritmului reformelor în sensul obţinerii apropiate a unei perspective clare de aderare. Vom continua să susţinem acordarea acestei perspective clare Republicii Moldova, inclusiv prin sprijinul pentru desfăşurarea într-o dinamică accelerată a negocierilor privind Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat şi liberalizarea vizelor”, a mai evidenţiat preşedintele Băsescu.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/basescu-sper-ca-republica-moldova-sa-semneze-acordul-de-asociere-la-ue-in-noiembrie-2013/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19