Șeful executivului comunitar, Jose Manuel Barroso, a estimat miercuri că obiectivul președintelui rus, Vladimir Putin, acuzat de Kiev și occidentali că dirijează o insurecție prorusă în estul Ucrainei, este de a deține ”controlul total al Ucrainei”, transmite AFP.
”Nu spun că obiectivul său este neapărat să ocupe țara, ci să aibă controlul total”, a declarat Barroso într-o intervenție în fața Atlantic Council, un think thank din Washington consacrat relațiilor transatlantice.
”De fapt, el mi-a zis-o de mai multe ori că o Ucraină independentă este o creație a Occidentului”, a mărturisit președintele Comisiei Europene, în opinia căruia Ucraina reprezintă piesa centrală a proiectului de uniune vamală pe care Moscova vrea să-l realizeze împreună cu vecinii săi.
În plan emoțional, ca și în cel intelectual, ”liderii ruși — și în mod vădit președintele Putin — nu au acceptat independența Ucrainei și cred că ea ar trebui să facă parte din Rusia”, a mai spus Barroso.
sursa: agerpres.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…