 
  
Un bărbat de 49 de ani, locuitor al raionului Criuleni, a fost condamnat  de prima instanță la 15 ani de închisoare pentru faptul că, timp de un  an, a comis acțiuni cu caracter sexual față de un copil 5 de ani, cu  care locuia în aceeași gospodărie.
 
 Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN,  se spune că în perioada anilor 2017 – 2018, prin constrângerea fizică și  psihică inculpatul abuza sexual copila, în timp ce mama fetei muncea în  grădină. Despre caz s-a aflat după ce copila a povestit educatoarei de  la grădiniță despre acțiunile inculpatului, imediat fiind alertați  oamenii legii, care l-au arestat. Fiind audiat de către procurori,  acesta nu și-a recunoscut vina.
 
 Procuratura menționează că, după ce acest caz a ieșit la iveală, o  altă tânără a declarat că, pe când era minoră, la fel ar fi fost abuzată  sexual de bărbat. Cazul este cercetat într-o procedură separată.  Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate 10 mii de lei  pentru prejudiciul moral și material cauzat.
 
 Într-un alt caz, Judecătoria Ungheni a condamnat la 11 ani de  închisoare un tânăr care și-a abuzat sexual propria mamă. Cazul s-a  produs în raionul Nisporeni.
 
 Procuratura Generală menționează că abuzurile sexuale sunt un  fenomen alarmant pentru Republica Moldova. Tot mai des, printre  infractori figurează membri ai familiei, persoane din cercul de prieteni  sau cei cu care victimele conviețuiesc. Deseori, victime ale acestor  infracțiuni devin minorii, persoanele vulnerabile sau cele dependente de  agresor.
 
 Statisticile arată că, pe parcursul anului trecut, în țară au fost  comise 611 infracțiuni privind viața sexuală, perioadă în care, 115  inculpați au fost condamnați la pedepse cu executare. În prezent, în  penitenciarele își ispășesc pedepsele pentru infracțiuni privind viața  sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat. Bărbat din Criuleni, condamnat pentru acțiuni sexuale față de un copil de 5 ani
