Categories: SocialȘtiri

Bărbat condamnat la 11 ani de închisoare pentru omor

Un locuitor al raionului Rezina a fost condamnat de prima instanță la 11 ani de închisoare pentru comiterea unui omor într-un sat din raion. Procuratura Generală informează într-un comunicat de presă că bărbatul are 42 de ani și a fost anterior condamnat de două ori, inclusiv pentru amenințarea cu omor a concubinei, transmite IPN.

Victima este un bărbat de 32 de ani. Acesta a fost omorât în propria casă, în luna mai anul curent. Bărbatul a fost, mai întâi, lovit cu genunchiul în față, apoi înjunghiat de mai multe ori.

Procurorii anunță că prin decizia primei instanțe s-a dispus încasarea a peste zece mii de lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la un inculpat. Sentința este cu drept de atac.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago