Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a ales pe senatorul John Kerry pentru a-i succeda lui Hillary Clinton în funcţia de secretar de Stat, au anunţat sâmbătă seara posturile de televiziune CNN şi ABC, citate de AFP.
CNN a citat un „democrat care a vorbit cu Kerry” în sprijinul afirmaţiilor sale, în timp ce ABC citează „surse” neidentificate. Contactată de AFP, Casa Albă nu a confirmat.
Candidat învins la alegerile prezidenţiale americane în 2004 de George W. Bush, Kerry, erou decorat al războiului din Vietnam înainte de a deveni militant împotriva războiului, senator de Massachusetts (nord-est) din 1985, tocmai a împlinit 69 de ani.
Şef al puternicei Comisii pentru Afaceri Externe din Senat în ultimii patru ani, unde i-a succedat actualului vicepreşedinte Joe Biden, el este considerat favorit pentru preluarea conducerii diplomaţiei americane, după anunţul din această săptămână al ambasadoarei la ONU, Susan Rice, de a se retrage din cursă.
sursa: antena3.ro
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…
Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…