Select your Top Menu from wp menus

Banii din jaful bancar, ajunși peste hotare, vor fi recuperați de o companie internațională

Președintele Igor Dodon susține că cea mai mare a banilor sustrași din sistemul bancar moldovenesc se află în afara țării. Din aceste considerente, prin decizia de astăzi, 4 decembrie, a Consiliului Suprem de Securitate, organelor abilitate li s-a solicitat, în regim de urgență, să examineze posibilitatea anunțării unui concurs pentru selectarea unui partener internațional care „se va ocupa cu recuperarea banilor din exterior”, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, susținută după ședința CSS, șeful statului a declarat că, până în prezent, s-a reușit rambursarea de la lichidarea băncilor a sumei de 2,4 miliarde de lei și este pus arest pe active în valoare de 1,2 miliarde de lei. Potrivit șefului statului, până la această etapă, nu s-a întreprins practic nicio acțiune pentru recuperarea bunurilor și a banilor care se află în afara țării. Urmează să fie selectat un partener internațional care va avea ca sarcină recuperarea banilor din exterior. „Aceasta este practica internațională. Aceasta este recomandarea Fondului Monetar Internațional”, a notat Igor Dodon.

Președinte a mai spus că, în ceea ce ține de frauda bancară, au fost deschise zeci de dosare penale, iar unele persoane sunt date în căutare internațională, printre care Vlad Plahotniuc și Ilan Șor. În cazul lui Plahotniuc, dosarul în care s-a dispus darea în căutare internațională a fost inițiat pe 10 octombrie 2019, iar pe 17 octombrie, acesta a fost transmis de la Centrul Național Anticorupție către Ministerul Afacerilor Interne. Mai exact, către o celulă locală a Interpolului. Pe data de 18 octombrie, acest dosar și cererea de a fi dat în căutare internațională au fost transmise către secretariatul general Interpol. Potrivit șefului statului, pe intern toate procedurile au fost asigurate. „Din informația pe care o avem, secretariatul general Interpol încă nu l-a inclus pe domnul Plahotniuc în căutare internațională”, a spus președintele.

La ședința Consiliului Suprem de Securitate, s-a decis să se meargă nu doar pe abordare multilaterală, ci și bilaterală. Organele de anchetă au primit indicația să se adreseze direct către SUA, Marea Britanie și România, pentru a solicita informații dacă persoanele vizate se află pe teritoriul acestor state. „De ce aceste țări? Din nou, ne-am autosesizat din informația din presă – unii spun că este vorba despre Statele Unite, alții vorbesc de Marea Britanie, alții de România”, a mai spus Igor Dodon.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/banii-din-jaful-bancar-ajunsi-peste-hotare-vor-fi-recuperati-de-o-companie-internationala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19