Banca Socială şi Unibank POT RĂMÂNE FĂRĂ LICENŢĂ. BEM va fi reorganizată

Problemele sectorului bancar şi modalităţile de soluţionare ale acestora, vor fi discutate de autorităţile moldoveneşti cu instituţiile financiare internaţionale. Tema va fi abordată imediat ce în republică va apărea un guvern funcţional.
Potrivit Newsmaker.md care face referire la surse de pe piaţa financiară, reprezentanţii FMI insistă asupra lichidării băncilor problematice Banca Socială, Unibank şi Banca de Economii.
O altă sursă apropiată Băncii Naţionale, susţine că planul regulatorului prevede cel mai probabil, retragerea licenţei a Băncii Sociale şi a Unibank. Banca de Economi va fi reorganizată prin purificarea acesteia de active problematice, fiind transformată într-o bancă curată, care va putea fi ulterior privatizată.
Structurile internaţionale, anterior de mai multe ori, au sugerat că BEM este o inflamaţie canceroasă, care trebuie extirpată imediat.
Interlocutorul NM consideră că structurile financiare internaţionale vor condiţiona ajutorul bănesc acordat ţării noastre prin lichidarea băncilor-problemă şi a celei în care statul deţine cota-parte.
Între timp clienţii mari deja au început să renunţe la conturile sale din Banca Socială şi Unibank.
Amintim că BNM a instituit administrare specială la cele tei bănci, care erau controlate de omul de afaceri Ilan Shor. Prin intermediul acestora din Republica Moldova a fost scos cca 1 miliard de dolari, operaţiune care potrivit unor experţi a dus la prăbuşirea catastrofală a leului moldovenesc.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago