Categories: EconomicSocialȘtiri

Banca Națională: deprecierea leului a avut un efect benefic asupra economiei moldovenești

Banca Națională spune că deprecierea leului în primele nouă luni ale anului curent a avut un efect benefic asupra economiei moldovenești, diminuând impactul negativ al unor evoluții economice externe. Într-un comunicat citat de presa de la Chișinău, BNM numește deprecierea monedei naționale printre factorii care au permis creșterea economiei cu peste 6% în trimestrul al doilea, după o creștere de 3,5% în primul trimestru. În comunicatul de presă, Banca Națională mai spune printre altele că în primele trei trimestre ale anului curent sumele trimise acasă de moldovenii aflați la muncă în străinătate au crescut cu aproape 9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago