Reprezentanţii Ministerului Finanţelor, ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au negociat, la 16 aprilie anul curent, proiectul Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA) în vederea realizării proiectului de răspuns de urgenţă la COVID-19. Costul total al proiectului ce urmează a fi finanţat din resursele de credit ale IDA constituie 52,9 milioane euro, iar obiectivul de dezvoltare al acestuia este de a preveni, detecta şi răspunde la ameninţările prezentate de pandemia de COVID-19.
Proiectul propus va fi structurat în două componente:
1. răspuns imediat la COVID-19 (care include subcomponentele: confirmarea cazurilor, consolidarea sistemului de sănătate, activităţi de informare, dar şi sprijin social şi financiar pentru gospodării);
2. managementul, monitorizarea şi evaluarea implementării.
Entitatea implementatoare a proiectului este desemnat Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prin intermediul Unităţii speciale create în acest sens, iar termenul maxim de implementare este până la 30.04.2022. Perioada de rambursare a creditului începe la 15 octombrie 2025 şi se încheie la 15 aprilie 2050. Rata dobânzii cumulativă (inclusiv taxa de deservire) constituie 0,75% anual.
Conceptul proiectului prevede sprijin imediat pentru a răspunde focarului de COVID-19, cu accent pe consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor medicale de protecţie a personalului şi de gestionare a cazurilor grave şi reducere a impactului financiar negativ la nivel de gospodărie. Recunoscând importanţa unei combinaţii bine echilibrate de intervenţii, proiectul va acorda sprijin pentru sporirea capacităţii de detectare a cazurilor, ameliorarea siguranţei personalului din prima linie de la toate nivelurile, şi susţinerea capacităţii umane şi tehnice a unităţilor de terapie intensivă, de gestionare a numărului mare de cazuri grave. Suplimentar, proiectul va sprijini eforturile asistenţei sociale de atenuare a efectelor măsurilor de carantină asupra populaţiei sărace.
Beneficiarii preconizaţi ai proiectului vor fi populaţia în general, având în vedere natura maladiei, persoanele infectate, populaţia expusă riscului, în special, persoanele în vârstă şi persoanele cu maladii cronice, personalul medical şi de urgenţă, instituţiile medicale şi de testare, şi agenţiile de sănătate publică implicare în măsurile de răspuns.
În cazul în care actuala tendinţă continuă, femeile vor beneficia în mod special de proiect, întrucât primele date indică că mai mult de 50% din cazurile confirmate de COVID-19 din R. Moldova sunt în rândul femeilor. Lucrătorii medicali din prima linie, care, la fel, vor fi în mod disproporţionat expuşi riscului, dar vor beneficia, de asemenea, în mod disproporţionat de proiect (prin investiţiile care se vor realiza în echipamentul individual de protecţie), sunt cel mai adesea femei.
În plus, lucrătorii şi familiile afectate de focarul de COVID-19 prin pierderea locului de muncă sau a venitului, vor fi mai bine protejate, mai ales, în cazul grupurilor vulnerabile, prin extinderea gradului de acoperire şi a prestaţiei programului Ajutor Social.