Select your Top Menu from wp menus

Banca Mondială estimează pentru 2017 o creștere a economiei cu 3,5%

Banca Mondială estimează pentru anul 2017 în Republica Moldova o creștere a economiei cu 3,5%. Creșterea va fi susținută de o recoltă bună și un consum privat puternic pe fundalul remiterilor mai mari și creșterilor salariale din sectorul privat și public. Totodată, consolidarea creșterii pe termen mediu va depinde de restructurarea sectorului financiar și energetic, și de eficiența finanțelor publice. Concluziile au fost prezentate luni, 2 octombrie, în cadrului unui eveniment de prezentarea a perspectivei economice pentru Moldova, transmite IPN.

Economistul Marcel Chistruga a declarat că în prima jumătate a anului 2017, PIB-ul real a crescut cu 2,8%, determinat în principal de consumul privat. Redresarea remiterilor, creșterea solidă a salariilor și indexarea pensiilor în 2016 au impulsionat creșterea consumului (+3,6%). În pofida creșterii robuste a exporturilor (+14,6%), datorată recoltei bune din 2016, importurile au crescut cu 13,9%. Ca rezultat, se atestă o contribuție negativă a exporturilor nete. Investițiile în mijloacele fixe și-au revenit după scăderea accentuată din 2016 și au înregistrat o creștere de 4,8%. Pe partea de producție, cu o industrie stagnantă, principalul factor care a impulsionat creșterea a fost comerțul, în timp ce agricultura s-a diminuat cu 4,1%.

Grație veniturilor reinvestite, investițiile directe nete au ajuns la 2,2% din PIB, de la 1,6% la sfârșitul anului 2016. După scăderea din 2016, remiterile au crescut cu 10,5%. Datoria externă a rămas principala sursă de finanțare a deficitului de cont curent. Datorită aprecierii leului, datoria externă a scăzut cu 5,7 puncte procentuale, până la aproape 92% din PIB.

Potrivit lui Marcel Chistruga, creșterea economiei estimată – de 3,5% va fi susținută de o recoltă bună și un consum privat puternic pe fundalul remiterilor mai mari și creșterilor salariale din sectorul privat și public. În pofida evoluției favorabile a exporturilor, având la bază expansiunea semnificativă a importurilor, contribuția comerțului net la creșterea PIB va rămâne negativă. În 2017, pe fundalul unei asistențe externe mai mici din partea UE, deficitul fiscal este prognozat să rămână sub nivelul planificat de 3% din PIB.

Creșterea puternică a veniturilor publice va compensa evoluția cheltuielilor publice, estimează experții. În cazul în care se va materializa sprijinul internațional suplimentar, se estimează o creștere mai accentuată a investițiilor publice. Marcel Chistruga a mai spus că cele mai însemnate riscuri la scenariul de bază al prognozei derivă din încetinirea implementării reformelor necesare pentru sustenabilitatea creșterii economice. Inclusiv, reforme ce țin de restructurarea sistemului financiar și energetic, dar și eficiența finanțelor publice.

Anna Akhalkatsi, manager de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, a declarat că perspectivele economice sunt o componentă importantă a activității BM și acestea sunt efectuate o dată la șase luni. „Aceasta este o oportunitate pentru noi să analizăm sănătatea economiei, tendințele economice și să facem anumite prognoze pe termen mediu. Este important pentru programul nostru și pentru dialogul nostru de politic cu Guvernul. De asemenea, oferim acest document și partenerilor de dezvoltare și mass-mediei, ca tendințele să fie cunoscut și să se ia măsuri în acest sens”, a notat Anna Akhalkatsi.

Directorul de țară al Grupului Băncii Mondiale (BM) pentru Belarus, Republica Moldova și Ucraina, Satu Kahkonen, a declarat că unica posibilitate pentru a spori nivelul de venituri în Moldova este continuarea reformelor decisive, în pofida faptului că anul viitor va fi unul electoral.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/banca-mondiala-estimeaza-pentru-2017-o-crestere-a-economiei-cu-35/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19