Select your Top Menu from wp menus

Băiatul care s-a sinucis la Susleni se plângea pe sărăcie

Băiatul de 11 ani din Susleni, care și-a pus capăt zilelor, vineri 8 aprilie amenința în trecut că va face acest gest din cauza sărăciei. Băiatul ar fi spus de mai multe ori surorii mai mici că nu mai poate trăi din cauza că părinții nu au de lucru, iar în casă lipsesc produsele alimentare și hainele, a declarat procurorul raionului Orhei, Sergiu Bodorin pentru kp.md.
Familia victimii face parte din categoria celor social-vulnerabile, mama fiind invalid de categoria I, iar tatăl a decedat acum doi ani.
Potrivit sursei citate, care face referire la angajații primăriei, familia băiatului într-adevăr o duce greu, iar mama are încă două fiice mai mari, unde dintre care e căsătorită și are doi copii.
Anterior ofițerul de presă al IP Orhei, Diana Maxim a relatat pentru Radio Orhei că băiatul avea şi unele carenţe la şcoală, aflându-se la evidenţă poliţiei din cauza abandonului şcolar semnalat de directoarea instituţiei în care învăţa.Poliţia investighează acest caz tragic, care este al doilea înregistrat în raionul Orhei, într-un interval scurt de timp. Recent, într-un alt sat, şi-a pus capăt zilelor o minoră care, după decesul mamei sale, locuia în familia unei rude-tutore.
Potrivit Dianei Maxim, de la începutul anului curent, în raionul Orhei se înregistrează o creştere alarmantă a cazurilor de suicid, inclusiv printre persoanele adulte