Select your Top Menu from wp menus

Back in URSS: Statul vrea să confişte averile ce nu pot fi justificate.Totul la discreţia judecătorului

Ministrul Justiţiei a elaborat includerea în Codul penal a unei noi norme care prevede confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate, precum și introducerea unei noi componențe de infracțiune privind „îmbogățirea ilicită”. În context, conform noilor prevederi, procurorul ar fi obligat să probeze că o anume persoană a fost implicată, într-un interval de timp, în săvârșirea unor infracțiuni, iar judecătorul poate dispune confiscarea bunurilor deținute de persoana condamnată, dacă ajunge la concluzia că valoarea acestora este disproporționată în raport cu veniturile sale legale.
Autorii proiectului susţin că au luat în considerație faptul că măsura confiscării extinse este agreată și aplicată în majoritatea țărilor Uniunii Europene, remarcând cu titlu special experiența României unde, ca și în Republica Moldova, Constituția prezumă caracterul legal al averii dobândite, dar care în aprilie 2012 a reușit să introducă modificări similare celor propuse în Codul penal.
De menţionat că potrivit legislaţiei române confiscarea extinsa presupune o inversare a sarcinii probei. Nu procurorul va trebui sa dovedeasca primul ca averea a fost dobandita prin infractiune, ci acuzatul va trebui sa probeze ca a dobandit-o legal. Procurorul va fi obligat sa probeze doar faptul ca o persoana a fost implicata in savarsirea unor anumite infractiuni, intr-un anumit interval de timp.
Confiscarea averii se practica în timpul URSS.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/back-in-urss-statul-vrea-sa-confiste-averile-ce-nu-pot-fi-justificate-totul-la-discretia-judedatorului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19