Categories: SocialȘtiri

BAC: 65,54% dintre lucrările contestate au notele neschimbate

În perioada 02-07 iulie curent a avut loc rezolvarea contestaţiilor scrise în cadrul sesiunii de bacalaureat 2012. Comisiile de contestaţie au reexaminat 16833 de lucrări ale candidaţilor, aplicînd baremul unic de corectare în raport cu toate lucrările, pe fiecare disciplină de examen.

Astfel, din cele 16833 de lucrări contestate, comisiile specializate au decis că 11033 (65,54%) de lucrări merită punctajul obţinut la prima verificare, adică nota a rămas neschimbată, iar 5577 (33,13%) de lucrări au fost mărite cu un punct. Din cauza unor carenţe tehnice produse în procesul de calculare şi înmagazinare a scorului total, nota a 40 (0,24%) de lucrări a fost mărită cu 2 puncte şi în cazul a 7 (0,04%) lucrări – cu cîte 3 puncte. S-au atestat şi cazuri inverse: nota a 170 (1,01%) a fost micşorată cu cîte un punct. În cazul a 4 (0,02%) lucrări nota a fost micșorată cu 2 puncte, iar în cazul a 2 (0,01%) lucrări cu 3 puncte.

Amintim că în sesiunea de examinare 2011 tabloul contestațional se prezenta în felul următor: contestate – 21009 lucrări, nemodificate după reevaluare au rămas 13633 (64,89%) de lucrări. Au fost mărite cu 1 punct 6972 (31,19%), mărite cu 2 puncte 307 (1,32%), mărite cu 3 puncte 58 (0,28%) de lucrări. Nota a fost micșorată cu 1 punct în cazul a 116 (0,55%) lucrări.

Rezultatele definitive ale acestei sesiuni vor fi date publicităţii după încheierea sesiunii suplimentare care se va desfăşura în perioada 11-18 iulie curent.

Deocamdată, Comisia Naţională de Examene aduce la cunoştinţa comunităţii educaţionale şi a tuturor factorilor interesaţi tabloul statistic al notelor, exprimat în cifre absolute şi în procente după această sesiune de bază care s-a încheiat odată cu rezolvarea contestaţiilor scrise.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

2 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

3 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

24 de ore ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago