Astăzi se împlinesc 8 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, când protestele împotriva victoriei PCRM la alegerile parlamentare au degenerat în violențe și devastarea clădirilor Parlamentului și Președinției.După protestul din 7 aprilie printre printre sutele de persoane care au fost persecutate pentru participarea la proteste s-au numărat şi mai mulţi tineri din raionul Orhei .
Tinerii originari din Orhei, Lucaşeuca, Piatra, Jora de Jos, Furceni, la momentul evenimentelor aveau vârstele între 19 şi 23 de ani şi au fost încătuşaţi de colaboratorii de poliţie fiind condamnaţi la zile de arest.Poliţiştii din Orhei s-au remarcat prin faptul că au reţinut pentru participarea la proteste şi două eleve de la Liceul Alecu Russo din oraş ,care aveau atunci 18 ani.
Amintim că un tânăr originar din Bolohan figura printre cele 4 persoane despre care se spunea că au fost omorâte din cauza evenimentelor din aprilie 2009. Oficial însă organele de drept au anunţat că această versiune este valabilă doar în cazul lui Valeriu Boboc.
Deşi reprezentanţii partidelor care au ajuns la putere în urma protestelor din aprilie 2009 au promis să facă lumină în evenimentele de atunci, rezultatele sunt aproape insesizabile, iar persoane care ocupau funcții de conducere în organele de forță de atunci au fost declarant nevinovați, iar după 2016 au fost promovați în funcții înalte.
Artur Reșetnicov, care ocupa funcția de șef al Serviciului de Securitate și Informații –este în prezent deputat al PD, și face parte din majoritatea guvernamentală, desi atunci a apărut într-un film în care afirma că evenimentele au fost organizate de serviciile speciale românești.
Ministrul de Interne din 2009, Gheorghe Papuc a fost achitat, iar ulterior ar ocupat și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Băncii Sociale, care împreună cu Unibank și Banca de Economii au falimentat și sunt menționate în raportul Kroll ca fiind băncile prin care grupul Shor a scos banii din sistemul bancar moldovenesc.
Potrivit Ziarului National, fostul comisar al municipiului Chișinău, Vladimir Botnar ocupă funcția de șef al Direcției securitate de la SA „Moldtelecom”.
Alexandru Jizdan a fost că acesta a fost decorat de către ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, pentru că a îndeplinit perfect ordinele în revoltele din 7 aprilie, iar acum este Ministru de Interne.
Actualul șef al Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Jizdan a fost urmărit penal în august 2010, acesta fiind învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, după ce a audiat mai mulți martori, deși știa că depozițiile acestora erau false.
În 2010, pe numele actualului Procuror General , Eduard Harunjen și a altor doi procurori a fost inițiată o procedură disciplinară pentru nimicirea dosarului penal pornit pe faptul decesului lui Ion Ţîbuleac în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, dar și pentru faptul că acesta ar fi tăinuit existența unei hotărâri privind pornirea urmăririi penale pe faptul dat.
Adjunctul Procurorului General, Iurie Popa, în anul 2009 est cel care a chemat judecătorii în comisariatele de poliţie pentru a elibera mandate de arest pe numele tinerilor torturaţi.
Potrivit raportului Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009, procurorul Popa a chemat judecătorii să elibereze mandate de arest în 69 de cazuri. Omul legii a ignorat însă cazurile de tortură de care s-au plâns sute de tineri. Ulterior, Guvernul a trebuit să plătească despăgubiri morale victimelor care au câştigat dosare la CEDO.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…