Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost votate pe 3 decembrie 2020 în ședința plenară a Parlamentului unele proiecte de legi importante și cu impact crucial asupra drepturilor și libertăților omului, prin ignorarea regulilor procedurale interne, a principiilor transparenței, bunei guvernări și cu îngrădirea posibilității opoziției de a se implica în procesul legislativ.
Articolul 60 al Constituției Republicii Moldova prevede că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului. Pornind de la această prevedere constituțională, Avocatul Poporului consideră inadmisibilă neglijarea normelor și principiilor democratice de legiferare și de adoptare a unor legi de un larg interes public, împiedicarea participării opoziției parlamentare la luarea unor decizii de importanță decisivă pentru cetățeni.
Mihail Cotorobai subliniază că statele membre ale Consiliului Europei și-au asumat angajamentul de a depune eforturi pentru a elabora standarde și practici comune care vizează promovarea unei democrații parlamentare libere și pluraliste și a mijloacelor pentru punerea lor în aplicare în parlamentele naționale.
În Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1602 (2008) ”Orientări procedurale privind drepturile și responsabilitățile opoziției într-un parlament democratic” se menționează că „democrația se întemeiază pe dreptul tuturor de a participa la gestionarea afacerilor publice, prin urmare, necesită existența unor instituții reprezentative la toate nivelurile și, în special, a unui parlament în care sunt reprezentate toate componentele societății și care are puterile și mijloacele necesare pentru a exprima voința oamenilor prin legiferarea și supravegherea acțiunii guvernamentale. Un parlament reprezentativ politic va întruchipa societatea în diversitatea compoziției sale și va lucra cu respectul cuvenit pentru pluralitatea de opinii”[1].
Mihail Cotorobai amintește de regulile stabilite de Comisia de la Veneția privitor la colaborarea majorității parlamentare cu partidele de opoziție din Legislativ[2], care presupun consolidarea unui cadrul de parametri și garanții cu privire la interacțiunea dintre majoritate și opoziție. „În absența unor astfel de garanții pentru opoziție, democrația constituțională se poate transforma într-un regim autoritar. Pentru a evita o astfel de degenerare, pe lângă regulile Constituției și legislației, ar trebui respectate principiile pluralismului, cooperării și procesului decizional eficient care sunt esențiale pentru o democrație constituțională”.
Normele Comisiei de la Veneția mai vorbesc despre responsabilitatea comună a majorității și opoziției față de societate – principiul solidarității politice, care ar trebui să depășească divizările pe bază de apartenență partinică și să acționeze pe baza aceluiași angajament comun și responsabil pentru interesul public al cetățenilor, care sunt sursa legitimă a puterii democratice. Acest angajament trebuie să vină pe primul loc, depășind miza oricărei confruntări politice – deși astfel de confruntări sunt normale și esențiale într-o democrație. Majoritatea, tocmai pentru că este majoritară, trebuie să acționeze în exercițiul puterii cu autocontrol și cu respect față de opoziție, într-o manieră incluzivă și transparentă. În același timp, opoziția sau parlamentarii lor nu ar trebui să abuzeze nici de drepturile lor procedurale și, criticând politicile majorității, nu ar trebui să ceară violență sau să se implice în acte violente sau în obstrucționarea fizică a activității Parlamentului.
Luarea de atitudine a Avocatului Poporului în problema vizată este determinată de faptul că Oficiului Avocatului Poporului, în calitate de Instituție Națională pentru Drepturile Omului (INDO), îi revine un rol cheie în promovarea și protecția drepturilor omului, consolidarea democrației, statului de drept și bunei administrări[3]. Totodată, conform Declarației GANHRI de la Marrakesh[4], un INDO are misiunea de a interveni atunci când se află în pericol drepturile omului, democrația, statul de drept, se află sub amenințare spațiul civic. Statul de drept și drepturile omului sunt interconectate și se consolidează reciproc: un regim puternic al statului de drept este vital pentru protejarea drepturilor omului, iar statul de drept poate fi realizat pe deplin doar într-un mediu care protejează drepturile omului. [5]
Rolul fundamental al Oficiului Avocatului Poporului în consolidarea democrației, a statului de drept şi a drepturilor omului a fost accentuat și de Curtea Constituțională în Hotărîrea nr. 22 din 16.07.2015 privind controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
Curtea a menționat că Instituția Avocatului Poporului „este garantul dezvoltării democratice”, „poate acționa ca mecanism al responsabilității democratice” şi „poate fi considerată o instituție cu responsabilitate orizontală în guvernările democratice”. În Hotărârea Curții Constituționale se mai spune că „prin activismul său, Ombudsmanul dintr-o societate democratică trebuie să lupte pentru consolidarea mecanismelor de responsabilizare a tuturor actorilor implicați în protecția drepturilor fundamentale, facilitând astfel realizarea unei bune guvernări într-un stat de drept”.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…