Select your Top Menu from wp menus

Avocatul ex-premierului Filat s-a întâlnit cu co-raportorii APCE

Igor Popa, avocatul ex-premierul Vlad Filat, a avut marţi, 28 iunie, o întrevedere cu co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj şi Ögmundur Jonásson. Potrivit unui comunicat de presă remis de apărare, în cadrul întrevederii, oficialii APCE au discutat despre cazul deputatului Vlad Filat, încălcările şi abuzurile comise în instrumentarea acestui dosar, transmite IPN.

Apărătorul i-a informat pe oficialii europeni cum a decurs instrumentarea dosarului şi a afirmat că sentinţa aplicată deputatului este una ilegală şi politică, care a avut scopul final de a-l exclude pe Vlad Filat de pe arena politică. „Cu părere de rău, în toată această perioadă, Vlad Filat nu a avut parte de un proces echitabil. Am atras atenţia că, în perioada de detenţie, lui Vlad Filat i-a fost încălcat constant dreptul la libertate şi la siguranţă, libertatea de exprimare etc. Este regretabil că în acest caz se face injustiţie. Dacă deputatul nu va fi achitat de către instanţele de judecată din Republica Moldova, Vlad Filat îşi va găsi dreptatea la CEDO”, a spus avocatul.

Igor Popa a precizat că apărarea nu este de acord cu decizia magistraţilor de la judecătoria Buiucani şi aceasta va fi contestată. Apărătorul deputatului şi-a exprimat speranţa că şedinţele de judecată de la Curtea de Apel vor fi publice, iar cetăţenii, dar şi oficialii europeni, se vor convinge că acest dosar nu are tangenţă cu frauda bancară, aşa cum se speculează.

În comunicat se mai spune că oficialii APCE au menţionat că vor monitoriza îndeaproape cazul deputatului Vlad Filat.

Ex-premierul Vlad Filat a fost condamnat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă la 9 ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată luni, 27 iunie, la peste 8 luni de când politicianul se află în arest. Politicianul a fost reţinut după un autodenunţ al primarului de Orhei, Ilan Şor, în care a comunicat că i-a oferit ex-premierului mită în mărime de 250 de milioane de dolari pentru anumite servicii. Fostul premier pledează nevinovat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocatul-ex-premierului-filat-s-a-intalnit-cu-co-raportorii-apce/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19