Select your Top Menu from wp menus

Avocații lui Usatîi își exprimă dezacordul faţă de acțiunile procurorilor în dosarul Gorbunțov

Avocații lui Usatîi își exprimă dezacordul faţă de acţiunile procurorilor care au prezentat marți, 31 octombrie, mai multe detalii despre cauza penală privind tentativa de omor, comisă de către un grup criminal organizat în privința lui Gherman Gorbunțov, anchetă în care este vizat și edilul de la Bălți.

Potrivit avocaților lui Usatîi, procurorii PCCOCS Vitalie Busuioc și Lilian Bacalîm ar fi încălcat în flagrant mai multe prevederi legale, învinuindu-l public pe Renato Usatîi de comiterea tentativei de omor asupra „bancherului negru” Gherman Gorbunțov.

„Apărarea consideră că procurorii PCCOCS au încălcat flagrant principiul prezumţiei nevinovăției şi legalităţii procesului penal cât şi divulgarea datelor cu caracter personal, informaţiile furnizate aduc atingeri drepturilor fundamentale, garantate de Constituţie cât şi de tratatele internaționale la care R. Moldova este parte”, au menționat avocații.

Totodată, avocații consideră că Bacalîm și Busuioc nu au făcut altceva decât să-l condamne public pe liderul „Partidului Nostru”.

Marți, 31 octombrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a făcut o conferință de presă pe privind escrocheria, manifestată prin dobândirea prin înșelăciune și abuz de încredere a 81,73 % acţiuni ordinare nominative de acțiuni BC. „Universalbanc” și a cauzei penale privind tentativa de omor, comisă de către un grup criminal organizat în privința lui Gherman Gorbunțov, au fost elucidate noi aspecte ale faptelor infracționale.

Potrivit elementelor de fapt acumulate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale s-a stabilit că, în perioada anului 2011, Renato Usatîi, a creat un grup criminal organizat, format din cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi cetăţeni străini şi anume Druţă Ion, Ghenadie Vechiu, Timoşenco Oleg şi Vitalie Proca, pentru a comite mai multe infracţiuni în privinţa cetăţeanului Republicii Moldova, Gherman Gorbunţov.

Potrivit procurorilor, scopul acestei grupări criminale era deposedarea lui Gherman Gorbunţov de proprietăţile pe care le deţinea, cu ulteriorul omor al acestuia şi asigurarea ştergerii urmelor infracţiunii.

sursa: tv8.md