Select your Top Menu from wp menus

Avocații intră în grevă, protestând împotriva unui amendament al deputatei Olesea Stamate

Uniunea Avocaților cere parlamentului să retragă amendamentul propus de deputata PAS Olesea Stamate, președintă a comisiei juridice, numiri și imunități, la proiectul de Lege cu privire la avocatură, care vizează reținerea, arestatarea și percheziționarea apărătorilor, fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților. Amendamentul fost criticat de breasla avocaților care consideră că acesta atentează la independența lor în exercitarea profesiei, transmite agenția IPN.

Hotărârea adoptată de Consiliul Uniunii Avocaților, luni seara, prevede că avocații se vor afla pe 18 și 19 ianuarie în grevă japoneză, prin purtarea unei banderole albe la brațul stâng. Dacă parlamentarii nu vor da curs solicitării, avocații vor declara grevă generală pentru perioada 20-24 ianuarie, cu sistarea totală a activității lor, inclusiv a activității din cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat.

Într-o reacție pe Facebook, Olesea Stamate, în trecut ministră a justiției, a explicat că în 2021 a fost modificată Legea avocaturii prin care a fost exclus examenul de accedere în funcția de avocat a procurorilor și judecătorilor – excludere vehement criticată de avocați, dar și de PAS. Stamate afirmă că printre avocați sunt mulți profesioniști și onești, care luptă cu corupția din sistem, însă sunt și cazuri când avocatul acționează ca un „intermediar” între client și judecător sau procuror. Asemenea cazuri, în opinia sa, trebuie investigate și sancționate.

Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, consideră că nu este oportun ca în Legea cu privire la avocatură să fie păstrată imunitatea absolută, un privilegiu de care „nu beneficiază nici judecătorii și nici procurorii”. În opinia ministrului, formula de compromis ar fi păstrarea imunității, însă ea să nu se aplice în cazul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de corupție și a celor flagrante.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocatii-intra-in-greva-protestand-impotriva-unui-amendament-al-deputatei-olesea-stamate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19