O avocată din Capitală a fost reţinută, aseară, de ofiţerii CNA în comun cu procurorii anticorupţie. Femeia este suspectată că ar fi cerut de la denunţător 3000 de euro sub pretext că ar avea influenţă asupra procurorilor şi că-i poate determina să obţină o sentinţă de achitare în privinţa clientului său.
Operaţiunea de reţinere a avut loc într-un local de agrement din Chişinău, iar banii au fost depistaţi în poşeta avocatei.
Pe acest caz s-a deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă până la şapte ani de închisoare sau o amendă de până la 60 000 de lei.
Avocata este cercetată în stare de libertate.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către procuratura Anticorupţie.