Un avocat din Chişinău a fost reţinut de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă.
Potrivit denunţătorului, acesta i-ar fi cerut 800 de euro sub pretextul că are influenţă asupra unor judecători de la Curtea de Apel şi că-i poate determina să emită o sentinţă mai blândă în privinţa unui inculpat.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 326 Cod penal – trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, avocatul riscă o amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
În prezent, avocatul este reţinut pentru 72 de ore şi se află în izolatorul CNA.
De la începutul anului, Centrul a documentat 13 avocaţi suspectaţi de diferite acte de corupere.
Conducerea urmăririi penale este exrcitată de către Procuratura Anticorupţie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…