Ministerul de Interne susține că zece polițiști și patru carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma altercațiilor de joi, 16 iulie, cu veteranii războiului de la Nistru.
Într-o conferință de presă, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, Mariana Grama, a declarat că protestatarii au avut nevoie de îngrijiri medicale nu din cauza leziunilor corporale, dar din cauza efectelor de stres, acutizând bolile cronice. Ea a afirmat că a examinat personal situația celor nouă protestatari care s-au adresat la urgentă. „Nu sunt coaste rupte, persoane în comă sau persoane decedate, toți sunt în stare bună la domiciliu, cu excepția unei persoane care a suferit o criză convulsivă, urmare a nerezistenței la de stres”, susține Mariana Grama. Potrivit MAI, forța fizică a fost aplicată gradual în timpul reținerilor și doar a persoanelor violente.
În contextul protestelor anunțate pentru duminică de către veterani, secretarul de stat al MAI a făcut apel la păstrarea ordinii publice, totodată lansând acuzații la adresa organizatorilor protestelor din 16 iulie că ar fi admis violență.
Totodată, ea a declarat că MAI nu va admite încălcarea măsurilor restrictive pe perioada de pandemie și a amenințat cu sistarea întrunirii sau dispersarea forțată a manifestanților în cazul în care vor fi admise dezordini în masă sau violențe.
Duminică, 19 iulie, veterani de război au anunțat un nou protest în centrul Chișinăului. Ei cer ca autoritățile să ia măsuri față de instalarea ilegală a posturilor militare de către regimul separatist de la Tiraspol în mai multe localități din zona de securitate. Foștii combatanți mai cer îmbunătățirea condițiilor sociale pentru cei care luptat în războiul din 1992, dar și în alte războaie.
sursa: radiochisinau.md
Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat . Dar un nou studiu…
Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…
Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…