Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi 02.08.2021 în intervalul orelor 17:00-23:00 pe arii extinse se prevăd descărcări electrice, izolat cu averse puternice (15-20 l/m2), însoțite de grindină și vijelie de până la 15-20 m/s. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează reprezentanții administrației locale, agenții economici, în subordinea cărară se află lacuri de acumulare să atragă atenția la starea barajelor, podurilor, dar și a căilor de evacuare a apei. În situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…