Categories: PoliticȘtiri

Averile lui Ghimpu şi Poalelungi vor fi cercetate de CNI

Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis ieri inițierea unei proceduri de control în cazul liderului Partidul Liberal, Mihai Ghimpu, care nu și-a trecut în declarația de avere un apartament procurat încă la sfârșitul anului 2011 în centrul capitalei.

Sesizarea a venit din partea Alianţei Anticorupţie care a solicitat, de asemenea, verificarea informațiilor apărute în presă potrivit cărora liderul liberal și alți colegi de-ai săi ar deține vile la București. Într-o scrisoare adresată CNI, membrii Alianţei solicită să-i fie comunicate acţiunile întreprinse de această instituţie în vederea controlului veniturilor şi proprietăţilor expuse în declaraţie de către Mihai Ghimpu, ţinând cont de „prerogativele şi specificul funcţiei deţinute de deputatul Mihai Ghimpu”.

Amintim că mai multe instituţii mass-media au prezentat recent dovezi precum că Mihai Ghimpu este proprietarul unui apartament de peste 150 de metri pătrați pe str. Serghei Lazo din capitală încă din luna decembrie 2011. Această proprietate nu a fost indicată în declaraţia de avere a deputatului care a recunoscut public că urmează să se multe cu traiul în ea până la finele anului curent.

CNI a decis inițierea unor proceduri de control și în privința președintelui Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, și a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii.

Sesizarea pentru inițierea unor controale în privința ultimilor doi a venit din partea avocatului Andrei Năstase. Potrivit lui, Corochii și Poalelungi ar fi participat la examinarea unui dosar care îi viza direct.

În aceeași ședință, CNI a constatat că Directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, și-a cumpărat casa de cinci milioane de lei din bani obținuți legal. Potrivit vicedirectorului CNI, Victor Strătilă, Comisia nu a stabilit divergențe între veniturile și proprietățile lui Chetraru.

sursa: moldovacurata.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago