Categories: SocialȘtiri

Averile functionarilor din intreprinderile de stat sa devina cunoscute!


Funcţionarii din întreprinderile de stat ar putea fi obligaţi să-şi facă publice averile

Liberal-democratul Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei centrale de control a declaraţiilor cu privire la venituri, vrea să oblige angajaţii întreprinderilor de stat să-şi declare veniturile de rînd cu funcţionarii publici. Potrivit lui, conducătorii acestor întreprinderi ar trebui şi să le facă publice, aşa cum o fac demnitarii de stat.

În mod special, Ioniţă s-a referit la întreprinderile cu capital de stat, precum Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Aeroportul Internaţional Chişinău, Banca Naţională a Moldovei şi altele.

Potrivit lui, numărul persoanelor din cadrul acestor instituţii se ridica la circa 20 de mii, iar salariile conducătorilor acestora variază între 500 de mii şi 1 milion de lei pe an. “Dorim să le explicăm, că ei trebuie să îşi asume acest disconfort”, a explicat Ioniţă.

Deputatul nu a precizat dacă va înainta o iniţiativă legislativă în acest sens sau doreşte ca persoanele vizate să facă acest pas din propria iniţiativă.

La moment, legea nu obligă angajaţii întreprinderilor de stat să-şi facă publice veniturile.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o zi ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o zi ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago