Programul de consolidare a participării în politică și în viața civică a femeilor cu dizabilități din R. Moldova „Avem abilități – dorim posibilități!” a fost lansat, în premieră, la Chișinău. 40 de femei cu dizabilități din diferite localități ale R. Moldova, inclusiv din UTA Găgăuzia și malul stâng al r. Nistru, au participat, în perioada 19-20 iulie curent, la prima sesiune din cadrul acestui program.
Pe durata programului, femeile își vor consolida abilitățile lor în materie de liderism și cunoștințele în egalitate de gen, advocacy, comunicarea cu comunitatea și alegătorii, modul de elaborare și utilizare a instrumentelor juridice – petiții, declarații -, dar și vor învăța cum să promoveze prioritățile lor în procesul decizional la nivel național și local.
Irina Revin, președinta Asociației Antreprenorilor cu Dizabilități, a menționat că din 184 mii de persoane cu dizabilități, aproape jumătate dintre acestea sunt femei. „Din păcate, însă, și de prea multe ori, ele sunt slab reprezentate în procesele de luare a deciziilor. Prin urmare, acest program reprezintă o oportunitate pentru fetele și femeile cu dizabilități să-și facă auzite vocile la nivel local și național, precum și să-și exercite pe deplin drepturile politice, sociale și economice”, a punctat Irina Revin.
De altfel, Asya Varbanova, coordonatoare de programe UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor), a declarat: „Dumneavoastră sunteți agentele schimbării în R. Moldova. Dorim să vedem femei cu dizabilități în Parlament și în consiliile locale. Credem că este o realitate. Și chiar dacă nu veți fi în Parlament sau în consiliul local, sperăm că veți fi active, cu un spirit civic dezvoltat. Iar noi suntem aici ca să accelerăm acest proces”.
Olga Ciubotaru, una dintre participante din or. Drochia, a menționat că-și dorește ca, în urma acestui program, să devină mai activă și să se implice mai mult în procesele de luare a deciziilor. „Nu vreau să fim percepute ca femei cu dizabilități, ci ca femei care au o opinie și care au dreptul să participe liber la orice decizie care ne afectează viața direct sau indirect”, a subliniat Olga Ciubotaru.
Prima sesiune a fost încununată de o discuție sinceră cu Ulziisuren Jamsran, reprezentanta de țară a UN Women Moldova, în timpul căreia femeile au vorbit despre provocările cu care se confruntă zi de zi, dar și care sunt planurile lor de viitor în urma absolvirii acestui program. La rândul său, Ulziisuren Jamsran le-a mulțumit pentru deschidere și a prezentat mandatul organizației pe care o reprezintă.
Proiectul se desfășoară în perioada iunie – octombrie 2017 și este constituit din patru etape, și anume, instruiri, care includ vizite și discuții cu reprezentați ai Guvernului, Parlamentului RM și ai instituțiilor publice, dar și schimburi de experiență cu femeile de succes din Republica Moldova. Apoi, va urma etapa de mentorat, unde participantele vor examina studii de caz, luând în considerație lecțiile învățate și cunoștințele acumulate, sprijinite de mentore și mentori cu experiență. Iar cea din urmă etapă va fi campania de sensibilizare, care își propune să sporească toleranța societății față de femeile cu dizabilități și implicarea lor în aspectele sociale, politice și economice ale vieții.
Programul de consolidare a abilităților de lidere a femeilor cu dizabilități este implementat de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități „Abilități Europene Fără Limite”, cu susținerea Programului ONU „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.