Categories: RegiuneSocialȘtiri

Autospeciala şi pompierii din Orhei, din nou la tabăra de odihnă “Speranţa” din Vatici FOTO

La tabăra de odinha a copiilor “Speranţa” din satul Vatici din nou a ajuns o autospecială şi un grup de pompieri din cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei. Ca și cu o săptămână mai înainte, deplasarea la Vatici nu a fost provocată de incendiu sau alt incident, ci a fost o acţiune planificată.

Potrivit reprezentantului DSE Orhei, Vasile Gutanu, în cadrul vizitei din data de 19 iunie copiii au fost familiarizați cu tehnica de intervenție și instruiți în domeniul bazelor securității în perioada vacanței.
Prima dată, pompierii au poposit la  „Speranţa” săptămâna trecută și au comunicat cu 200 de copii, care se odihneau aici în prima tură. Acum, în bărăr sunt  275  de copii. Guțanu a declarat că în zlele următoare pompierii vor merge și la  tabăra “Mioriţa” din Ivancea.

Tabăra „Speranța” din Vatici aparține de o confesiune religioasă. 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

20 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago