Categories: EconomicȘtiri

Autorizaţiile în comerţ vor putea fi obţinute într-o singură zi

Autorizaţia pentru desfăşurarea unei afaceri în comerţ va putea fi obţinută într-o singură zi. Ministerul Economiei propune modificări şi completări legislative în acest sens. Astfel, dacă în prezent antreprenorul are nevoie de 60 de zile, iar la depunerea dosarului trebuie să prezinte 7 acte permisive, după intrarea în vigoare a modificărilor, acesta va avea nevoie de maxim o zi, transmite IPN.

Viceministrul economiei, Vitalie Iurcu, a declarat la o conferinţă de presă că proiectul de modificări şi completări la Legea privind comerţul interior, elaborat de minister,va fi transmis în curând Guvernului, iar ulterior şi Parlamentului. Acesta  prevede o nouă procedură de obţinere autorizaţiilor în comerţ, prin notificare.

Potrivit lui, trecerea la sistemul de notificări va permite agenţilor economici interacţiunea doar cu Primăria, care la rândul ei va transmite, prin ghişeul unic, tuturor instituţiilor informaţii despre noul comerciant. Totodată, eficientizarea procesului va reduce numărul de documente necesare obţinerii autorizaţiei, de la 7 la 1, reducerea numărului de controale de la 5 la 1 control. Toate procedurile vor fi realizate prin intermediul unui software specializat – e-Comerţ interior, care va optimiza esenţial procesul de iniţiere a activităţii în comerţ.

Pentru activităţile de comerţ cu produse care prezintă un risc sporit pentru sănătatea consumatorului,autorizaţia va putea fi obţinută în 15 zile. Dar şi aici intervin unele schimbări benefice, prin reducerea numărul documentelor solicitate pentru autorizaţie. Viceministrul economiei a menţionat că scopul acestor amendamente este stimularea activităţii antreprenoriale, facilitarea lansării noilor afaceri în comerţ prin simplificarea procedurilor de autorizare şi eliminarea practicilor de corupţie.

La rândul său, directorul Programului USAID/BRITE, Kelly Seibold, a menţionat că facilitarea activităţii în comerţ este mult aşteptată de mediul de afaceri. „Businessul va pute folosi timpul alocat anterior obţinerii de autorizaţii pentru activitatea propriu-zisă şi generării de locuri de muncă, remitenţe la bugetul de stat şi în final de creşterea economică. Mai puţină birocraţie şi o transparenţă mai mare va aduce şi îmbunătăţirea climatului investiţional şi va poziţiona Moldova pe poziţii mai înalte în clasamentele economice internaţionale”, a notat Kelly Seibold.

Amendamentele la legislaţie au fost elaborate cu suportul suportul Guvernului SUA prin intermediul Programului USAID BRITE şi promovate în cadrul campaniei Update Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

18 ore ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

2 zile ago

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

3 zile ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

3 zile ago

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

6 zile ago