Autorităților din Orhei li se solicită să intervină pe lângă Gările Auto Moderne SRL ca acestea să repare infrastructura Gării Auto din Orhei

Situația deplorabilă a infrastructurii rutiere de pe teritoriul Gării Auto din Orhei l-a făcut pe consilierul independent Sergiu Aga să adreseze o interpelare către autoritățile municipale în care acesta propune ca ele să solicite întreprinderii gestionare a autogării să efectueze lucrări de reparație. În interpelarea sa, consilierul face analogie cu solicitările similare pe care autoritățile le înaintează agenților economici din Orhei, în care acestora li se cere să realizeze diferite lucrări de amenajare în timpul reparației drumurilor din urbe. Acesta mai consideră că imaginea Gării Auto din Orhei afectează imaginea generală a orașului. Totodată acesta menționează că doar în 2019, Gările Auto Modenre SRL au avut un profit net de peste 10 milioane de lei.

În iarna anului 2018 toate gările şi staţiile auto din R. Moldova au fost concesionate pentru următorii 25 de ani unei firme al cărei asociat majoritar a cumpărat, în ultimul timp, mai multe bunuri imobile care erau atribuite lui Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor.

Inițial Gările Auto Moderne SRL, avea în calitate de asociați compania Exfactor-Grup SRL (85%) și cetățeanul american Lluka Muco (15%), iar administrator al acesteia era fostul deputat Vitalie Mrug, apoi la începutul lunii iunie 2019, firma a trecut în proprietatea Oksanei Demcenko din Ucraina, iar administrator a ajuns Iurie Moroz.

Dar schimbările din structura de proprietate nu s-au terminat aici și la mijlocul lunii iunie 2019, Gările Auto Moderne SRL avea deja trei noi asociați: Oksana Demcenko cu 50%, omul de afaceri Franck Arif din Franța – 25% și firma Ramin-Lux SRL – 25%.

Peste o lună și ceva, cota lui Franck Arif a fost preluată de Alexandru Vîlcu, care deține și 50% din Ramin-Lux SRL, și mai este asociat și la rețeaua de duty free DFM SRL, care anterior a făcut parte din imperiul lui Ilan Șor.

Menționăm că Ramin-Lux SRL, are doi asociați – Maria și Alexandru Vîlcu cu cote de 50%.

În februarie 2020 Comisia parlamentară de anchetă a confirmat ceea ce a spus și Curtea de Conturi. Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” a fost concesionată netransparent, ba chiar cu încălcarea legislației.

RadioOrhei

Recent Posts

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

3 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

22 de ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

24 de ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

7 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

o săptămână ago