Select your Top Menu from wp menus

Autoritățile statului se bucură de cea mai mică încredere din ultimii 16 ani

Autoritățile centrale se bucură de cea mai mică încredere din ultimii 16 ani de măsurări sociologice, fiind surclasate de autoritățile locale care se bucură de mai multă încredere printre cetățenii RM. Autoritățile locale sunt și cel mai des solicitate să presteze diverse servicii cerute de cetățeni, deși administrează astăzi cea mai mică parte a bugetului național. Percepția cetățenilor este mai negativă față de autorități decât este experiența lor individuală în raport cu aceste instituții. În acest fel, deschiderea, dialogul, consultarea, accesul la servicii, comunicarea eficientă, pot schimba esențial datele problemei legate de percepția foarte negativă asupra guvernării în Republica Moldova, transpare ca o concluzie a cercetării efectuate de IDIS Viitorul, „Calitatea guvernării evaluată prin prisma serviciilor prestate de stat”, implementată în perioada 14-25 septembrie, 2016, de Compania sociologică ”CBS Axa”.

Cel mai des populația apelează la serviciile prestate de către instituțiile medicale – 58%, instituțiile de învățământ – 12,4% și administrația publică locală – 11%, care lucrează și cel mai bine.

În top trei, de ce mai mare încredere în rândul cetățenilor se bucură: biserica – 70%, primăria – 58,1%  și mass media – 58%, iar la polul neîncrederii se află Guvernul – 70,5%, Președintele – 75,6% și Parlamentul – 72,5%.

”Faptul că autoritățile centrale ale statului se bucură de cea mai mică încredere este un indicator de îngrijorare, care arată de fapt efectul cumulativ al unor factori de ordin economic, social și politic în acest moment”, a explicat Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul.

Degradarea încrederii cetățenilor în instituțiile centrale ale statului a urmat o tendință în declin constant după o creștere până la anul 2006, înregistrând în 2005 cea mai mare încredere – 52%. Cu cât sunt instituțiile mai accesibile, mai deschise la comunicare, oferind servicii de calitate, cu atât și experiențele individuale ale respondenților chestionați marchează indicatori pozitivi în raport cu aceste autorități. Soluționarea pozitivă a solicitărilor cetățenilor de către instituția publică, crește de două ori încrederea cetățenilor în instituție.

Produsul sociologic lansat astăzi de IDIS Viitorul în mass media reprezintă #1 număr al unui nou produs de cercetare ”People Watch”, care va măsura areale tematice de interes public sporit. Sondajul a inclus totodată și o serie de chestiuni ce se referă la poziționarea unor candidați înregistrați în cursa electorală. Sondajul național a fost administrat de Compania CBS Axa în perioada 14-25 septembrie pe un eșantion de 1108 persoane cu o marjă de eroare de plus, minus 3%.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-statului-se-bucura-de-cea-mai-mica-incredere-din-ultimii-16-ani/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19