Categories: PoliticȘtiri

Autoritățile nu mai pot face orice și aștepta ca UE să continue să plătească, eurodeputat

După ce săptămâna trecută Delegația UE a anunțat că nu va transfera ultima tranșă de 28 de milioane de euro Moldovei pentru a sprijini reformele în justiție, actualmente la Parlamentul European este pusă în discuție și înghețarea ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro, votat la Strasbourg în luna iulie. Grupul Partidului Popular European încearcă să convingă în aceste zile și celelalte grupuri politice să susțină o rezoluție în acest sens, ce ar putea fi supusă votului săptămâna viitoare. Despre aceasta a vorbit într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, europarlamentarul bulgar Andrei Kovacev, unul dintre inițiatorii documentului, transmite IPN.

„Uniunea Europeană se bazează pe valori, pe democrație, pe libertatea de opinie, pe corectitudinea în șanse egale pentru toți, lucruri la care ținem și pe care le dorim respectate și în relația cu partenerii noștri. De aceea, condiționăm ajutorul acordat Moldovei cu respectarea acestor valori. Reforma sistemului judiciar, legea electorală trebuie să respecte recomandările Comisiei Veneția, pentru a nu favoriza un anumit partid politic sau altul. Aceasta este poziția pe care am exprimat-o și în proiectul de rezoluție pe care îl vom prezenta, sperăm, săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European”, a declarat europarlamentarul.

Andrei Kovacev susține că este de acord cu toate recomandările Comisiei Veneția privind reforma electorală. Potrivit europarlamentarului, sunt mai multe lucruri care îngrijorează. Un exemplu adus este distribuția secțiilor în cadrul votului uninominal. În opinia sa, aceasta poate fi foarte mult în avantajul unui anumit jucător politic din țară.

În ceea ce ține de votul din Parlamentul European de săptămâna viitoare, Andrei Kovacev nu este sigur dacă se va obține majoritatea în plen. „Există mai multe curente de opinie. Unii spun că ar trebui să continuăm să susținem cu bani bugetul moldovenesc pentru a continua reformele, pentru că, până la urmă, banii sunt pentru cetățenii moldoveni. Noi însă nu mai credem doar în vorbe. Autoritățile moldovene nu mai pot face orice și aștepta ca UE să continue să plătească. Nu se poate să vedem că nu există voință politică pentru reforme politice, reforme în justiție, și noi să plătim în continuare. Dorim să susținem Moldova, dar o Moldova unde există corectitudine”, a menționat parlamentarul european.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago