Select your Top Menu from wp menus

Autorităţile încearcă prin toate metodele să asigure prezenţa la mitingul din 3 noiembrie (Kommeresant)

Publicaţia Kommersant scrie că autorităţile ar încerca prin toate mijloacele să asigure participarea masivă a oamenilor la mitingul din 3 noiembrie. Aceasta trece în revistă acuzaţiile comuniştilor şi a deputatului Mihai Godea că oamenii ar fi forţaţi să se prezinte la miting. De cealaltă parte reprezentanţii Coaliţiei Proeuropene resping aceste acuzaţii, afirmând că oamenii vor participa benevol la evenimentul de duminică. Totuşi publicaţia îl citează pe un angajat al primăriei Briceni, care în condiţii de anonimat a relatată că primarului localităţii i s-a cerut asigurarea participării a 1250 de oameni. În caz contrar acestuia i-ar putea fi refuzate anumite granturi.
Potrivit Kommersant în opinia analistului politic Igor Boţan, guvernarea îşi cheltuie puterile pe manifestaţii inutile, lăsându-se provocată de opoziţia comunistă.
Acesta crede că acţiunea de susţinere a cursul european este lipsită de sens, pe motiv că sondajele de opinie arată că 50% din locuitorii Moldovei îi sunt favorabili. Expertul a menţionat că participarea voluntară la astfel de evenimente este o axiomă, iar partidele de guvernământ ar avea dreptul moral pentru organizarea lor dacă ar avea reputaţia nepătată


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-incearca-prin-toate-metodele-sa-asigure-prezenta-la-mitingul-din-3-noiembrie-kommeresant/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19