Categories: RegiuneSocialȘtiri

Autorităţile centrale se fac vinovate de situaţia Casei-internat din Orhei, declaraţie

Oficiul avocatului poporului susţine că anume Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este responsabil de situaţia de la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din Orhei. Şefa Serviciului protecţia drepturilor copilului din cadrul instituţiei ombudsmanului, Tatiana Crestenco, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPB, că avocatul poporului a monitorizat câţiva ani situaţia de la Orhei şi a informat autorităţile centrale, în special ministerul, dar de fiecare dată rapoartele şi recomandările ombudsmanului au fost ignorate.

Tatiana Crestenco a menţionat că încă în anul 2012 avocatul poporului a constatat că la Casa-internat din Orhei este o mare fluctuaţie a personalului, că sunt relaţii tensionate între angajaţi, iar aceasta se răsfrânge asupra situaţiei beneficiarilor. Avocatul poporului de-a lungul anilor a tot primit petiţii că beneficiarii nu au destule scutece în această instituţie, că sunt abuzaţi, iar alimentaţia le este alterată. În acest context, ombudsmanul a cerut, încă acum câţiva ani, eliberarea din funcţie a directorului instituţiei.

Potrivit Tatianei Crestenco, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei de fiecare dată comunica ombudsmanului că cele invocate în rapoarte şi petiţii nu corespund adevărului. Ca acum, în 2015, după un reportaj video, să se sesizeze şi să anunţe că toate din reportaj se adeveresc şi a eliberat din funcţie directorul instituţiei.
Avocatul poporului speră că acţiunile ministerului muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care este responsabil de această instituţie, să nu se reducă doar la eliberarea din funcţie a directorului. Ombudsmanul recomandă reevaluarea personalului instituţiei şi reevaluarea plasamentului beneficiarilor. Printre recomandări se regăseşte şi stabilirea unei colaborări cu Direcţia de învăţământ Orhei pentru a asigura instruirea beneficiarilor, elaborarea unui program educativ pentru copii. Cât ţine de personal, se recomandă aplanarea conflictelor dintre aceştia şi introducerea unor stimulente băneşti, şi nu numai, pentru a evita fluctuaţia angajaţilor.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago