Categories: RegiuneSocialȘtiri

Autorităţile centrale se fac vinovate de situaţia Casei-internat din Orhei, declaraţie

Oficiul avocatului poporului susţine că anume Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este responsabil de situaţia de la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din Orhei. Şefa Serviciului protecţia drepturilor copilului din cadrul instituţiei ombudsmanului, Tatiana Crestenco, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPB, că avocatul poporului a monitorizat câţiva ani situaţia de la Orhei şi a informat autorităţile centrale, în special ministerul, dar de fiecare dată rapoartele şi recomandările ombudsmanului au fost ignorate.

Tatiana Crestenco a menţionat că încă în anul 2012 avocatul poporului a constatat că la Casa-internat din Orhei este o mare fluctuaţie a personalului, că sunt relaţii tensionate între angajaţi, iar aceasta se răsfrânge asupra situaţiei beneficiarilor. Avocatul poporului de-a lungul anilor a tot primit petiţii că beneficiarii nu au destule scutece în această instituţie, că sunt abuzaţi, iar alimentaţia le este alterată. În acest context, ombudsmanul a cerut, încă acum câţiva ani, eliberarea din funcţie a directorului instituţiei.

Potrivit Tatianei Crestenco, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei de fiecare dată comunica ombudsmanului că cele invocate în rapoarte şi petiţii nu corespund adevărului. Ca acum, în 2015, după un reportaj video, să se sesizeze şi să anunţe că toate din reportaj se adeveresc şi a eliberat din funcţie directorul instituţiei.
Avocatul poporului speră că acţiunile ministerului muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care este responsabil de această instituţie, să nu se reducă doar la eliberarea din funcţie a directorului. Ombudsmanul recomandă reevaluarea personalului instituţiei şi reevaluarea plasamentului beneficiarilor. Printre recomandări se regăseşte şi stabilirea unei colaborări cu Direcţia de învăţământ Orhei pentru a asigura instruirea beneficiarilor, elaborarea unui program educativ pentru copii. Cât ţine de personal, se recomandă aplanarea conflictelor dintre aceştia şi introducerea unor stimulente băneşti, şi nu numai, pentru a evita fluctuaţia angajaţilor.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

3 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

4 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago