În ultimele șapte zile, numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 a scăzut cu 28 la sută, anunță reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Astfel, dacă în perioada 19 iunie – 25 iunie au fost confirmate 2347 de cazuri de infecție, atunci în perioada 26 iunie – 2 iulie – 1697 de cazuri.
Rata de contagiozitate constituie în prezent 0,86. Potrivit directorul ANSP, Nicolae Furtună, în zece raioane acest indicator depășește, însă, cifra de doi, ceea ce vorbește despre transmiterea intensivă a infecției.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova sunt confirmate în laborator 17 150 de cazuri de infecție cu COVID-19.
În 2 509 cazuri este vorba despre lucrători medicali. 70 la sută dintre aceștia s-au vindecat și au revenit la muncă, iar un procent dintre ei și-au pierdut viața.
Cazuri de infecție au fost confirmate și la 945 de copii și 152 femei gravide.
În tratament la domiciliu se află, în prezent, 2813 pacienți. În 594 de cazuri, starea de sănătatea a pacienților s-a înrăutățit și a fost nevoie de spitalizare.
Din cauza COVID-19, 560 de persoane au decedat. În același timp 58 la sută din contaminați s-au vindecat.