Mai mulţi funcţionari, care au publicat declaraţiile de avere, nu au indicat niciun imobil. Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale, Iurie…
Un angajat al CNN a comis o gafă când a greşit localizarea Londrei pe o hartă a Marii Britanii, scrie…
Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova Vlad Plahotniuc a declarat pentru anul trecut un venit de circa 37 milioane de lei, în…
Anul 2012 vine cu multe „surprize” pentru absolvenţii de liceu: umaniştii vor susţine examenul la istorie, iar alolingvii vor avea…
Orheiul se situeaza pe locul 4 intrun clasament al transferurilor banesti prevazute in anul current din Bugetul de Stat pentru…
Un barbat din satul Teleseu a decedat la sfarsitul saptamanii trecute. Efortul medicilor de a-l scoate din starea de hipotermie…
Barbatul acuzat că ar fi violat–o pe fata cazuta de la etaj la o pensiune din Râşnov a fost eliberat,…
Secretul trebuia să fie bine păstrat, însă Mel B s-a dat de gol în cursul unui interviu la televiziunea australiană.…
Cleopatra Stratan, cea care la numai trei ani dădea lovitura pe piaţa muzicală cu piesa „Ghiţă”, a înregistrat şi vânzări…
O tânără din Republica Moldova în vârstă de 20 de ani a fost rănită într-un club de noapte din Iaşi,…
Republica Moldova s-a situat pe locul 59 în Indicele global al păcii întocmit în fiecare an de Institutul Internaţional de…
O companie de explorări subacvatice a găsit un "obiect ciudat" în adâncurile Mării Baltice. Cu ajutorul unui sonar, compania suedeză…
Licitaţia pentru cel mai mare smarald din lume s-a transformat într-un adevărat circ, în Canada. Piatra de 57.000 de carate,…
Republica Moldova ocupă locul cinci din 33 de țări europene la capitolul creșterea prețurilor la produse alimentare în 2011. Potrivit…
Veniturile premierului Vlad Filat obținute din valori mobiliare, imobiliare, și cote de participare în capitalul agenților economici s-au redus în…
Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,…