Parlamentul a adoptat astăzi, în primă lectură, proiectul de lege pentru instituirea moratoriului privind acordarea așa-numitei ”cetățenii prin investiții”, comunică…
Reprezentantul PAS, deputatul Sergiu Litvinenco susține că președintele Igor Dodon „încalcă grosolan legislația electorală” . „Deși nu are dreptul s-o…
PLDM a decis azi, împreună cu candidatul său Anatolie Postolachi, să se retragă din cursa electorală pentru circumscripția Hâncești. O…
Două noi cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate oficial în România, a anunțat Nelu Tătaru, secretar de stat…
Cele 7 cazuri ale persoanelor internate cu suspecţie de Coronavirus nu au fost confirmate. Ministerul Sănătăţii anunţă că testele au…
Există cel puţin şase cazuri suspecte de coronavirus în Republica Moldova. Toţi pacienţii sunt izolaţi şi se află la Spitalul…
Veteranii de război din toate raioanele se vor întruni pe 2 martie, curent, în Piața Marii Adunări Naționale, în semn…
Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, după mai multe dezbateri, modificarea prevederilor legale privind indexarea bianuală a pensiilor. Guvernul…
Legea cetăţeniei prin investiţii trebuie anulată imediat, în raportul Comisiei Europene din 2019 fiind numită „schema moldovenească”. Declaraţia aparţine expertului…
Majoritatea deputaților a respins astăzi adoptarea unei declarații privind cu privire la comemorarea victimelor războiului din 1992, propusă de reprezentanții…
În Italia, cea mai afectată ţară europeană de epidemie, presa informează că printre cei contaminaţi este şi o femeie din…
Primul caz de infecție cu coronavirus de pe teritoriul României a fost confirmat oficial în această seară, a declarat Horațiu…
În scopul asigurării securității, protecției vieții și sănătății, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării interzice organizarea deplasărilor, călătoriilor elevilor, studenților și…
Aproximativ 90% din adolescenţii (clasele 6-12) din Republica Moldova sunt afectați de bullying (comportament ostil/de excludere și de luare în…
Volumul real al exporturilor moldovenești în Federația Rusă sunt aproximativ două ori mai mari decât cele oficial declarate. Dacă ne…