Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, și-a exprimat îngrijorarea că împărtășirea enoriașilor cu aceeași lingură în bisericile ortodoxe înainte de Paște poate duce la o creștere a infectărilor cu COVID-19, în următoarele două săptămâni. Vorbind după ședința de marți a Centrului unic de comandă a stării de urgență, Ciocoi a spus că poliția a monitorizat la sfârșitul săptămânii trecute aproape 700 de biserici, iar în majoritatea cazurilor slujbele s-au desfășurat în interior, participând în total aproximativ 10 mii de oameni. „Dacă icoanele se dezinfectează, iar spațiile se aerisesc, atunci împărtășirea cu o singură lingură fără a fi dezinfectată este o problemă generală”, a spus Ciocoi. El a mai informat că, marți, în R. Moldova au fost confirmate 453 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, menținându-se o tendință de descreștere. Cu încă 25 de bolnavi pierzând lupta cu virusul, numărul deceselor rămâne însă ridicat, ajungând la 5 616. Premierul interimar a numit printre posibile explicații faptul că tulpina britanică a virusului a devenit preponderentă în R. Moldova, iar persoanele infectate se adresează târziu la medic, făcând forme grave.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…