Categories: PoliticȘtiri

Audieri suplimentare în dosarul fraudelor de la Banca de Economii

Autorităţile moldovenești au realizat mai puţin de o treime din acţiunile planificate de Guvern în agenda reformelor prioritare pentru perioada martie-iunie 2016, se spune într-un raport de monitorizare realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Centrul Analitic Expert-Grup şi Centrul de Resurse Juridice din Moldova – CRJM, citat de IPN. Între restanţe se numără reformarea Centrulului Național Anticorupție, derularea lentă a anchetei privind fraudele din sistemul bancar şi eşecul negocierii unui preţ avantajos de furnizare a energiei electrice cu Ucraina. Directoarea de programe de la CRJM Nadejda Hriptievschi e citată cu declarația că unul din angajamentele luate de autorităţi vizează delimitarea competenţelor CNA, ale Comisiei Naţionale de Integritate, Procuraturii Anticorupţie şi ministerului de interne. Delimitarea competenţelor CNA şi CNI a fost realizată în mare parte prin adoptarea unor prevederi legislative, dar nu acelați lucru s- a întînplat în cazul internelor, Procuraturii Anticorupţie şi CNA. O altă restanţă ţine de Cod al audiovizualului, votat deocamdată doar în prima lectură.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago