Categories: PoliticȘtiri

Audieri în parlament – cinci ani de impotenţă în dosarul 7 aprilie

Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita timp cit aparatul legislativ este in sesiune. (Mark Twain (1866))

Parlamentul a organizat astăzi audieri legate de evenimentele din aprilie 2009, în timpul cărora au fost devastate clădirile Parlamentului şi Preşedenţiei, s-au înregistrat victime omeneşti, mai mulţi poliţişti au fost maltrataţi de protestatari, iar zeci de tineri au fost schingiuţi în comisariatele de poliţie.
În faţa aleşilor poporului şi-au prezentat rapoartele şefii Procuraturii Generale, MAI-ului şi SIS-ului.
Sesiunea de întrebări şi luări de cuvânt a durat până după ora 15 şi a constat în mare parte din schimbul de acuzaţii dintre fosta şi actuală guvernare. Reprezentanţii PCRM au declarat în repetate rânduri că evenimentele de atunci ar fi fost pregătite din timp, iar oamenii au fost scoşi în stradă sub un pretext fals – fraudarea alegerilor, care nu a fost demonstrată ulterior. De partea cealaltă reprezentanţii partidelor care au ajuns la putere după evenimentele din aprilie i-au acuzat pe foştii guvernanţi că tinerii au ieşit în stradă pentru că nu au mai putut suporta fărădelegile regimului de atunci, puterea de atunci ar fi pregătit provocări pentru deturnarea protestelor şi că reprezentanţii PCRM s-ar face responsabili de maltratările din comisariate.
După mai bine de 5 ore de discuţii mai mulţi deputaţi au recunoscut că nu s-a aflat aproape nimic nou de pe urma acestor audieri, şi că ar exista un interes politic în neidentificarea şi nepedepsirea persoanelor care se fac vinovate de evenimentele din aprilie 2009.
Tot vineri majoritatea parlamentară a votat în lectura a doua un proiect de lege prin care s-a exclus termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de infracţiunile săvîrşite în luna aprilie 2009.

RadioOrhei

Recent Posts

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

15 ore ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

o zi ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

2 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

5 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

6 zile ago