Au intrat în campania electorală cu milioane de lei. Câţi bani au partidele concurente

În decursul câtorva zile de când s-a dat start campaniei electorale pentru alegerile din 24 februarie, unii concurenţi electorali au primit sume impresionante de bani, scrie ZDG.

Cele mai multe venituri, în suma de 4,6 milioane de lei, care ar proveni din cotizaţiile membrilor de partid sau donaţii le-a avut, timp de o săptămână, Partidul Socialiştilor (PSRM).

3,59 de milioane lei de a raportat la CEC Partidul Democrat (PDM). Din aceşti bani, 3,5 milioane de lei sunt acumulările partidului din anul trecut, iar alţi 90 de mii de lei i-au donat Igor Vremea, deputat PDM; Svetlana Rotundu, preşedinta raionului Şoldăneşti şi Svetlana Rusu, vice-preşedinta organizaţiei raionale Floreşti a PDM şi directoarea Centrului Medicilor de familie Floreşti.

2,7 milioane de lei a primit în prima săptămână de campanie electorală Partidul „Şor” (PŞ ). Partidul a primit banii de la câteva firme. „Dufremol” SRL, care este condus de Ilona Şor, mama vitregă a lui Ilan Şor, a oferit 623 mii de lei. „Aeroport Handling” SRL, a donat 695 mii de lei. Firma e condusă de Arcadie Ciochină, membru al consiliului de administrare al „Avia Înveşt” SRL – care a luat în concensiune Aeroportul Internaţional Chişinău. Câte 695 mii lei au oferit alte două firme – „Cleaning A.E” SRL şi „Aerofood” SRL.

Mai multe, pe ZDG

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o zi ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

o zi ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

4 zile ago