După o perioadă lungă de 8 luni care s-au scurs de la reconfigurarea alianţei de guvernământ a raionului Orhei, a fost decisă şi soarta celui de-al treilea fotoliu de vice-preşedinte. Decizia a constat în procedura de votare de către consilierii raionali a candidaturii lui Ion Racu (PD), care a fost propus pentru această funcţie încă la mijlocul toamnei trecute. 19 din cei 33 de consilieri prezenţi la şedinţa extraordinară a CR Orhei care a avut loc astăzi au încuviinţat ca Ion Racu, care până în prezent a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Asistenta Socială Orhei, să devină vice-preşedinte de raion. Asta, nu înainte ca precedentul deţinător al acestei funcţii, Andrei Globa (PSDM), să rostească un cuvânt de adio de la tribună plenului. Noul vice-preşedinte va rămâne în această funcţie nu foarte mult timp, dat fiind că în 2015 va avea loc o nouă ediţie a alegerilor generale locale.
Votul de astăzi a pus capăt procesului de re-atribuire a două din cele trei posturi de vicepreşedinte existente în organigrama CR Orhei. Proces, care a demarat în luna octombrie 2013, după ce consilierii liberal-democraţi au format o alianţă cu democraţii, abandonându-i pe foştii aliaţi din PCRM şi PSD, împreună cu care au guvernat raionul timp de aproape 2,5 ani, după alegerile din 2011.
În rezultatul reconfigurării puterii raionale, doi din cei trei vicepreşedinţi ai raionului – Andrei Globa (PSDM) şi Valerian Scutelnic (PCRM) – au fost demişi. Ulterior, instanţa de judecată l-a restabilit în funcţie pe Andrei Globa. După o serie de încercări de a acoperi funcţiile considerate vacanţe, în luna ianuarie anul curent,
majoritatea consilierilor au reuşit să atribuie un fotoliu de vice-preşedinte reprezentantului PD, Vladimir Popuşoi. Abia după ce Andrei Globa şi-a depus cererea de demisie, s-a rezolvat şi problema celui de-al treilea fotoliu de vice-preşedinte care i-a revenit lui Ion Racu, de semenea membri PD.