După aproximativ două luni, perioadă în care au fost testate, radarele de la camerele video din capitală au devenit din nou funcţionale. Contactat de IPN, şeful Centrului Monitorizare şi Control Trafic, Dan Chiriţa, a declarat că radarele au fost supuse verificărilor metrologice anuale, iar de vineri au fost reinstalate şi testate pe parcursul zilelor de odihnă. De astăzi, 10 august, se dau deja amenzi pentru şoferii care încalcă limita de viteză.
Şeful centrului a menţionat că pe parcursul testării celor 43 de radare, camerele video au continuat să fixeze încălcări comise de şoferi, ca nerespectarea marcajului, trecerea la roşu etc., doar că nu putea fi fixată viteza. De aceea, pe mai multe porţiuni de drum, în special în zonele cu risc sporit de accident, au fost dislocate maşini-capcană, dotate cu radare. Potrivit lui Dan Chiriţa, maşinile-capcană îşi vor continua activitatea acolo unde nu este posibilă supravegherea video.
Camere de supraveghere a traficului au fost instalate în municipiul Chişinău şi în şase raioane. Pe 18 decembrie 2014, judecătoria Centru a admis acţiunea Asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Afacerilor Interne, potrivit căreia camerele de supraveghere încalcă dreptul la viaţa privată. În aprilie anul curent, decizia primei instanţe a fost casată.
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…