Astăzi la Orhei a fost inaugurat oficial un atelier de croitorie în care femeile din regiune pot deprinde meseria cusutului. Atelierul a fost creat cu sprijinul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, în cadrul unui proiect realizat de Asociaţia Filantropia Creştină de pe lângă Biserica „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” împreună cu reprezentanţa Asociaţiei Germane pentru Educaţia Adulţilor în Republica Moldova.
În cadrul proiectului 20 femei din oraşul şi raionul Orhei învăţa să lucreze la maşinile de cusut şi brodat.
Asociaţia Germană pentru Educaţia Adulţilor în Republica Moldova sprijină şi un alt proiect, în cadrul căruia 20 de adulţi din Orhei, participă la activităţi de educare şi de deprindere a diferitor meşteşuguri.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…