Categories: PoliticȘtiri

Ataşatul militar al Federaţiei Ruse a fost convocat la Ministerul Apărării

Şeful Direcţiei politică de apărare şi planificare a apărării (DPAPA) din cadrul Ministerului Apărării, colonelul Alexandru Harea, l-a convocat la 15 şi 17 august curent, pe ataşatul militar şi aero al Federaţiei Ruse cu sediul la Chişinău, colonelul Igor Dobvnea, pentru a discuta activitatea reprezentanţilor militari din cadrul Grupului Operativ Tactic al Federaţiei Ruse (GOTR) în regiunea transnistreană.

Colonelul Harea a exprimat, în numele conducerii Ministerului Apărării, îngrijorarea faţă de participarea trupelor GOTR, inclusiv a tehnicii militare în planificarea, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor comune cu aşa-numitele forţe speciale transnistrene, în cadrul cărora a fost forţat cursul de apă al râului Nistru.

Şeful DPAPA a menţionat că aceste acţiuni nu corespund măsurilor orientate spre asigurarea stabilităţii în zona de securitate şi încalcă prevederile legislaţiei naţionale şi tratatelor încheiate în acest sens.

Mai mult ca atât, astfel de acţiuni contravin articolului 4 al Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde unităţile militare ale Federaţiei Ruse, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să se conformeze strict principiului de neutralitate.

De asemenea, colonelul Harea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea comandantului GOTR, colonelul Iurie Zelencov, pe motiv că acesta derulează acţiuni provocatoare în adresa securităţii Republicii Moldova şi desfăşoară întâlniri neoficiale cu conducerea de vârf a regimului din Transnistria.

Totodată, Alexandru Harea i-a solicitat lui Igor Dovbnea să comunice conducerii ministerului Apărării al Federaţiei Ruse nemulţumirea Ministerului Apărării al Republicii Moldova vis-a-vis de acţiunile GOTR şi comandantul unităţii şi, în calitatea sa de reprezentant militar superior al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, să întreprindă măsurile necesare pentru a evita, pe viitor, astfel de activităţi.

La rândul său, colonelul Igor Dovbnea a precizat despre faptul că reprezentanţii Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse au fost informaţi despre situaţie, dar încă nu a primit un răspuns la acest subiect.

RadioOrhei

Recent Posts

În ultimii 10 ani, populația raionului Orhei a scăzut cu peste 21 mii de oameni

De la 95,2 mii la 73,6 mii a scăzut populația cu reședința stabilă a raionului…

o oră ago

Comunicat DSE Orhei: atenție la caniculă. În primele zile de iulie s-au produs peste 50 de incendii

Conform datelor Serviciului de Hidrometeorologic de Stat, atât săptămâna precedentă cât și curentă, din cauza…

o zi ago

Astăzi în Republica Moldova este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului

În Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului. Aceasta este prilejuită comemorării celui…

3 zile ago

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

5 zile ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

6 zile ago