Casa preşedintelui raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a fost atacată în noaptea de 10 spre 11 septembrie de către persoane necunoscute, care au aruncat trei sticle cu material inflamabil în curte.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), în jurul orei 02.30 noaptea, la Inspectoratul de Poliţie Căuşeni a parvenit un apel telefonic despre un atac asupra locuinţei preşedintelui raionului.
Două sticle au fost aruncate pe acoperișul casei, una din ele s-a stricat, iar a treia a fost aruncată în geam și a explodat. În urma incidentului nicio persoană nu a avut de suferit.
Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală, iar făptaşii, dacă vor fi identificaţi, riscă până la șase ani de închisoare.