Astăzi se împlinesc 75 de ani de la pactul ruşinos Ribbentrop-Moltov, în urma căruia fasciştii şi comuniştii împărţeau între ei Europa Centrală.Textul de bază al documentului stipula principiul neagresiunii şi prieteniei între cele două mari dictaturi, iar împărţirea teritoriilor era trecută într-un protocol adiţional secret. Potrivit acestuia. Documentul prevedea interesul URSS faţă de ocuparea a Ţărilor Baltice, părţilor din Polonia, Finlanda, România şi anume Basarabia. În urma semnării acestui tratat Uniunea Sovietică împreună cu Germania fascistă au atacat în 1939 Polonia, dezmembrând-o. În 1940 URSS a purtat un război sângeros cu Finlanda, a ocupat Ţările Baltice şi Basarabia.
Consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov au fost dezastruoase pentru Basarabia. Odată cu ocupaţia sovietică au început deportările în masă ale intelectualilor şi persoanelor înstărite, fiind pierdute totodată în favoarea Ucrainei ieşirea la Marea Neagră în sud şi Judeţul Hotin în nord. După cel de-al doilea război mondial populaţia a avut de suferit de pe urma foametei organizate de sovietici, continuându-se deportările în masă.
mai multe pe : National.MD